HOROSCOP SĂPTĂMÂNAL 29 IULIE – 4 AUGUST 2024

0
149

Berbec

În această săptămână sunt favorizate discursurile, negocierile, exprimarea liberă și sinceră. Ai putea să te faci remarcat într-un context profesional. Pe de altă parte, va trebui să fii atent la cheltuieli pentru că este posibil să îți folosești economiile pentru a-ți satisface niște plăceri de moment.
Poți lua decizii importante legate de viitorul relației de cuplu. Dacă ești singur, sunt șanse mari să începi o nouă poveste de dragoste.
Taur

Te numeri printre zodiile norocoase din punct de vedere financiar. Ai putea primi bani în mod neașteptat din mai multe surse. De asemenea, ți-ai putea suplimenta veniturilor datorită unor activități ce implică folosirea unui talent. Vei avea șansa să te exprimi într-un mod artistic și să acaparezi atenția unui public numeros.
Unele discuții cu oamenii dragi ți-ar putea schimba perspectiva asupra vieții. Vei avea ocazia să rezolvi niște neînțelegeri și să iei niște decizii legate de locuință. Ar putea apărea oportunitatea să te muți într-un alt oraș sau chiar într-o altă țară.
Gemeni

Contextul astrologic susține schimbarea și s-ar putea să iei niște decizii legate de direcția în care vrei să te îndrepți în viață. Unii dintre oamenii apropiați ar putea să nu fie de acord cu ceea ce vrei să faci și să nu te susțină. Va trebui să ai încredere în intuiția ta. S-ar putea să fii mai emotiv decât de obicei, dar să nu poți identifica emoțiile care ies acum la suprafață.
Caută sprijinul unui prieten pe umărul căruia să plângi dacă ai nevoie. Poate fi un moment bun să începi o colaborare nouă sau un parteneriat. Poți rezolva și o serie de probleme legate de acte. Vei avea multe idei ingenioase pe care le poți pune în practică.
Rac

Este o săptămână în care s-ar putea să faci multe drumuri, să te plimbi, să pleci în vacanță. Poate fi o perioadă excelentă să faci o pauză de la rutină și să cunoști locuri noi. Te vei încărca cu multă energie. De asemnea, s-ar putea să fii mai atras de spiritualitate decât de obicei. Vei fi deosebit de atent la semne și sincronicități. Poți avea parte de unele revelații importante.
Te poți implica într-un proiect care să îți aducă mai mulți bani. Totodată, vei avea oportunitatea de a-ți suplimenta câștiguri dintr-o nouă sursă de venit. Dacă ai un talent pe care nu l-ai dezvoltat, nu există un moment mai potrivit să începi să îl explorezi.
Leu

S-ar putea să faci o serie de schimbări importante ce țin de relațiile tale. Nu vei alege varianta confortabilă, ci pe cea care te poate ajuta să evoluezi. Fii însă foarte atent la modul în care te exprimi. Nu te lăsa ghidat de impulsivitate pentru că poți avea parte de surprize neplăcute. Sentimentele, atât ale tale, cât și ale celor din jur, se pot schimba brusc. Pe de altă parte, relațiile de prietenie se pot consolida. Cineva apropiat poate face gesturi de afecțiune care să te emoționeze profund.
Fecioară

Săptămâna aceasta te detașezi de trecut și să te vindeci emoțional. Este momentul să ierți și să mergi mai departe. Profită din plin de această energie pentru a te elibera de un tipar familial toxic sau de nevoia de a satisface nevoile altora, în loc să te concentrezi pe propriile tale dorințe. Intuiția te va ghidat să schimbi rutina. Pe de altă parte, este posibil ca cineva din trecut să revină în viața ta și să îți lămurească niște incertitudini. Popularitatea ta ar putea crește în această perioadă. Mesajele tale ar putea fi auzite de multă lume. Fii responsabil cu ceea ce spui.
Balanță

În această săptămână planurile tale ar putea fi date peste cap. S-ar putea să îți dorești să petreci mai mult timp cu persoana iubită și să amâni niște întâlniri. Scânteia iubirii și a pasiunii ar putea să se reaprindă în cuplu. Dacă ești în căutarea dragostei, este foarte posibil să simți o chimie puternică cu cineva. Pe de altă parte, este o perioadă excelentă să înveți ceva nou. Fie că este vorba despre explorarea unui hobby sau o afacere nouă, ai toate șansele să faci progrese remarcabile.

Scorpion

Un prieten îți poate oferi ajutorul de care ai nevoie pentru a finaliza un proiect. Un coleg ar putea deschide o ușă în cariera ta. Este o perioadă bună pentru a cere favoruri. De asemenea, ar putea să apară o oportunitate de a face mai mulți bani. Dacă este vorba de o investiție, ar fi bine să analizezi cu atenție toate detaliile înainte de a lua o hotărâre. Nu te lăsa dus de val. Ai putea avea șansa să începi proiecte noi sau să mergi într-o nouă direcție. Profită de această energie pentru că te poate ajuta să te afirmi și să reușești să îți îndeplinești obiectivele ce țin de carieră.
Săgetător

Este o perioadă în care s-ar putea să te simți mai conectat cu natura. Poate fi un moment bun pentru practici spirituale și plimbări mai lungi în aer liber. Acest lucru poate contribui la îmbunătățirea stării tale de sănătate, atât la nivel fizic, cât și mental și emoțional. Va fi, totodată, o perioadă favorabilă socializării. Vei avea ocazia să îți faci prieteni noi. Se pot deschide noi orizonturi pentru tine, atât în plan profesional, cât și în plan personal. Pot avea loc schimbări majore la nivel interior. S-ar putea să adopți noi principii de viață și să îți schimbi unele convingeri.
Capricorn

Săptămâna asta, norocul va fi de partea ta pe mai multe planuri. Va fi activă casa ta a asumării riscurilor și te vei simți pregătit și motivat să îți depășești limitele. Vei fi extrem de determinat să îndeplinești obiectivele. Pe de altă parte, se formează aspecte favorabile sectorului sănătății. Poți obține informații care să te ajute să te vindeci și să te simți mai bine. Dacă ai întâmpinat probleme de sănătate, recuperarea va fi mai ușoară în această perioadă. Este un moment excelent să îți revigorezi relația de cuplu și să reaprinzi flacăra pasiunii. Relațiile care încep acum pot fi unele karmice și pot aduce lecții de viață importante.
Vărsător

Poate fi o perioadă excelentă pentru a face schimbări în locuință care să îți îmbunătățească calitatea vieții. Te poți folosi de tehnologie pentru a simplifica lucrurile. Contextul astrologic îți poate aduce și noroc în dragoste în această săptămână. Dacă ești în căutarea unei noi relații de cuplu, vei avea ocazia să întâlnești pe cineva special. Nu refuza întâlnirile care ți se propun pentru că nu știi de unde poate sări scânteia iubirii. Poți lua decizii importante legate de viața ta amoroasă. Dacă ești într-o relație stabilă poți avea parte de începutul unui nou capitol alături de persoana iubită. Poate fi vorba de mutat împreună, căsătorie sau alte angajamente.
Pești

În această săptămână atenția ta se va îndrepta către consolidarea siguranței tale, fie ea financiară, emoțională, fizică. Pe de altă, s-ar putea să ai un motiv de sărbătoare în familie. Ar putea exista un anunț important din partea cuiva drag, care să ia prin surprindere pe toată lumea. S-ar putea să primești noi sarcini sau să îți asumi noi responsabilități. Programul de muncă se poate schimba radical. Este posibil să fii nevoit să lucrezi mai mult, dar și rezultatele vor fi pe măsură. Este o perioadă bună și pentru a-ți îmbunătăți starea de sănătate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 79 = 85