Garda de Mediu a efectuat o serie de controale la firmele care nu au contracte încheiate cu Sistemul de Garanție-Returnare.
Acțiunile au vizat comercianții, inclusiv hypermarket-uri, supermarket-uri şi market-uri care comercializează produse ambalate în Sistemul de Garanție-Returnare.
Conform autorităţilor, controalele au venit în urma unor neînțelegeri de funcționare a sistemului în ceea ce privește ambalajele primare nereutilizabile.
La Buzău, comisarii din cadrul Gărzii Naționale de Mediu au raportat, la sfârșitul săptămânii trecute, efectuarea unui număr de 32 controale la agenţi economici, aplicând sancţiuni contravenţionale, 7 avertismente şi 8 amenzi în valoare de 85.500 de lei, pentru încălcarea dispoziţiilor prevăzute în Hotărârea de Guvern privind stabilirea sistemului de garanţie-returnare pentru ambalaje primare nereutilizabile, precum şi lipsa evidenţei numărului total al produselor în ambalaje SGR comercializate, lipsa evidentei ambalajelor SGR returnate şi a evidenţei garanţiilor plătite. Ca urmare, Garda de Mediu a impus măsuri de remediere a deficienţelor constatate.
Ministrul Mediului a făcut recomandări cu privire la comercianții care refuză să primească plata contravalorii garanției. Astfel, acesta a sfătuit populația să se adreseze Gărzii Naționale de Mediu. Instituția a primit instrucțiuni clare cu privire la sancțiunile unor astfel de fapte. Prin urmare, contravențiile pot ajunge și la 50.000 de lei.
Problemele ce țin de refuzul comercianților, privind rambursul de 50 de bani pentru ambalajele SGR, au fost semnalate mai ales în mediile rurale. În localitățile mici, cetățenii s-au lovit de aceste probleme, opțiunile de a face cumpărături fiind limitate în aceste locuri.