9 ORE DE LUPTĂ CU FLĂCĂRILE, ÎNTR-UN INCENDIU DE VEGETAȚIE

0
634

A fost alertă, în weekend, în localitatea buzoiană Murgești, din cauza unui incendiu de vegetație uscată care a cuprins aproape 40 de hectare. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Buzău au intervenit cu patru autospeciale de primă intervenție și comandă, dar și cu o autospecială de stingere cu apă și spumă. După 9 ore de luptă cu flăcările, pompierii au reușit să stingă incendiul. Ei consideră că incendiul a izbucnit din cauza focului în spații deschise.

Pompierii reamintesc cetățenilor că arderile de vegetație sunt interzise, iar nerespectarea prevederilor legale se sancționează.

Vântul și condițiile meteorologice pot transforma rapid un foc mic într-un incendiu de proporții. Cetățenii trebuie să conștientizeze că incendiile de vegetație pot ajunge în zone locuite, punând în pericol casele și viețile oamenilor, dar pot avea și un impact negativ asupra mediului. Pompierii îndeamnă populația să fie vigilentă și să semnaleze orice început de incendiu, la numărul unic pentru apeluri de urgență 112.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here