Zilele caniculare îi îndeamnă pe oameni să se răcorească la scăldat, însă locurile neamenajate pot deveni adevărate pericole și pot provoca tragedii. Pompierii atrag atenția asupra capcanelor pe care le reprezintă scăldatul pe râuri sau în lacuri. Aceștia recomandă celor care vor să se răcorească să aleagă locuri special amenajate, cum ar fi piscinele sau ștrandurile.
Pompierii subliniază că supravegherea permanentă a copiilor în apă sau în apropierea acesteia este primordială, deoarece, în multe situaţii, înecul poate surveni la câţiva metri de părinţi, fără ca cei mici să poată striga după ajutor. Copiii pot obosi sau pot intra în panică din diverse motive, astfel că supravegherea lor trebuie să fie atentă şi neîntreruptă, chiar dacă aceştia au vârste mai mari.
Utilizarea echipamentelor gonflabile precum colacele poate fi eficientă pentru a preveni înecul. O reală protecţie sunt și vestele de salvare certificate, dar chiar şi în aceste cazuri, este necesară supravegherea permanentă din partea adulţilor. Orice situaţie care poate pune în pericol viaţa unui cetăţean aflat în apropierea dumneavoastră trebuie anunţată imediat la numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112!