CARDUL EUROPEAN DE SĂNĂTATE SOLICITAT MAI MULT ÎN PERIOADA VACANȚELOR

0
158

În perioada vacanțelor, tot mai mulți români solicită cardul european de asigurări de sănătate.

În baza acestuia, persoanele asigurate pot primi îngrijiri medicale pe teritoriul altei țări din Uniunea Europeană, în spitalele care au contracte cu casele de asigurări de sănătate.

Autoritățile procesează sute de cereri în fiecare zi, însă emiterea documentului poate dura și o lună. În mod normal, cardul european de asigurări de sănătate se tipărește în 7 zile de la validarea documentelor, însă acum perioada se poate prelungi până la 30 de zile.

Cardul european de asigurări de sănătate se eliberează în baza cărții de identitate ori a unei adeverințe care atestă calitatea de asigurat și a unei cereri.

Puteți merge direct la casa unde sunteți asigurat, puteți trimite documentele prin poștă ori, mai simplu, solicitați documentul online pe platforma cardeuropean.ro.

Aici vă faceți un cont, primiți un cod de confirmare și primul pas important este acela de a selecta casa județeană unde sunteți asigurat. Apoi completați datele personale și încărcați documentele necesare. Cardul ajunge prin curier la adresa pe care o specificați, însă, dacă nu sunteți acasă, este returnat la casa de asigurări de sănătate.

Cardul european acoperă serviciile medicale devenite necesare în timpul călătoriei, precum urgențele medico-chirurgicale, dializa, chimioterapia. În scrisoarea care vine alături de card sunt specificate toate îngrijirile medicale de care puteți beneficia.

Anul trecut, statul a plătit 114,5 milioane de lei spitalelor din străinătate pentru românii care s-au tratat în baza cardului european.

La nivel național, în 2024 au fost tipărite și distribuite peste 192 de mii de astfel de documente. În cazul în care se apropie data călătoriei și documentul nu a sosit, puteți cere certificatul provizoriu de înlocuire a cardului. Acesta se va elibera în 2 zile și este valabil tot 2 ani.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here