JUDEȚUL BUZĂU ARE REZULTATE FOARTE BUNE LA BAC

0
617

Rezultate neașteptat de bune, la Buzău, la examenul de bacalaureat din acest an. Primele rezultate afișate arată că cea mai mare medie obținută în județul Buzău este 9,96 și a fost obținută de o elevă a Colegiului Hasdeu. Tânăra a fost notată cu 10 la proba la logică, 10 la istorie și 9,90 la română. Pe locul 2 se află tot un absolvent al Hasdeului, cu media 9,95, iar pe locul 3 un tânăr de la Colegiul Vlahuță, din Rm Sărat, cu aceeași medie, 9,95. Deși în județ nu s-a obținut nicio medie de 10, 8 elevi au promovat Bacalaureatul cu medii peste 9,90.

Au existat însă și doi absolvenți de la Liceul Sportiv și Colegiul Economic, care au promovat examenul cu media minimă, 6.

În total, în județul Buzău au promovat examenul 2 049 de absolvenți. Tinerii care nu sunt mulțumiți de notele primite și consideră că meritau mai mult au putut depune, ieri, contestații, între orele 12:00-18:00. Rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor, vor fi afișate vineri, 12 iulie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here