BACALAUREATUL CONTINUĂ CU PROBA LA ALEGERE

0
259

Prima sesiune a examenului de Bacalaureat continuă joi cu proba la alegere a profilului şi specializării.

La această probă, candidaţii au optat, în funcţie de filieră, profil şi specializare, pentru una din cele 10 discipline: Biologie, Chimie, Fizică, Economie, Filosofie, Geografie, Informatică, Logică, argumentare şi comunicare, Sociologie şi Psihologie.

Vineri, elevii de la toate filierele, profilurile şi specializările care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităţilor naţionale vor susţine proba de Limba şi literatura maternă.

Probele încep la ora 9,00, accesul elevilor în săli fiind permis în baza unui act de identitate valid până la ora 8,30.

Pentru redactarea unei lucrări scrise/rezolvarea subiectelor sunt prevăzute trei ore, calculate din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor în sala de examen. Pe durata desfăşurării probelor, toate sălile de examen sunt supravegheate audio-video.

Afişarea primelor rezultate (în centrele de examen şi online) este programată în data de 8 iulie, până la ora 12,00. Contestaţiile pot fi depuse/transmise în aceeaşi zi, în intervalul orar 12,00 – 18,00, inclusiv prin mijloace electronice.

Afişarea rezultatelor finale este programată în data de 12 iulie (în centrele de examen şi online). Rezultatele sunt afişate prin anonimizarea numelui şi a prenumelui candidatului (coduri).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here