ALIMENTAȚI CU APĂ DE POMPIERII DE LA ISU BUZĂU

0
457

Seceta cumplită cu care se confruntă județul Buzău crează mari probleme nu doar agricultorilor, ci și localnicilor din mai multe comune.

În câteva localități apa este furnizată cu program, doar câteva ore pe zi, sau chiar 2 ore la două zile. Există  și localități care nu mai au niciun strop de apă, după ce fântânile au secat. Este și cazul satului Dobrilești, din comuna Merei, unde singura sursă de apă pentru familiile din localitate erau fântânile. Cum acestea au secat din cauza arșiței din ultima vreme, oamenii au solicitat ajutor din partea autorităților.

La inițiativa Prefecturii Buzău, ieri, la Dobrilești cisternele ISU au ajuns cu 8 tone de apă, pe care sătenii să o folosească la animale sau alte treburi în gospodărie. Pompierii de la ISU Buzău au ajuns și astăzi în Dobrilești cu un nou transport de apă, dar și în comuna Beceni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here