,,DEALUL CU LILIECI”, AFECTAT DE SECETĂ

0
337

Judeţul Buzău poate fi considerat un imens muzeu al naturii. Avem specii protejate dar…nu prea știm să ne ocupăm de ele. Spre exemplu, la Cernăteşti, se află cea mai mare rezervaţie floristică din zonă, numită Dealul cu Lilieci. De-a lungul anilor dealul a atras numeroși turiști, unii veniți chiar de peste hotare pentru a admira splendoarea naturii. Numai că, mai nou, seceta din ultimii ani, după cum spun reprezentanții Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate – Serviciul Teritorial Buzău, a afectat aproape 70% din întreaga rezervație.

În anul 2000, Dealul cu Lilieci a fost declarat rezervaţie naturală de interes naţional, iar de atunci, zona este monitorizată de către responsabilii Agenţiei pentru Protecţia Mediului. Se întinde pe aproximativ trei hectare şi se află în partea vestică a comunei Cernăteşti, pe Dealul Săpoca. Cea mai mare rezervaţie naturală de liliac de la noi din ţară este Pădurea de Liliac, din judeţul Mehedinţi, care se întinde pe o suprafaţă de 20 de hectare. Alte două rezervaţii de liliac, cu suprafețe mai mici de un hectar fiecare, mai sunt în judeţul Tulcea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here