COD ROȘU DE CANICULĂ ÎN WEEKEND, ÎN SUDUL ȚĂRII

0
240

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, avertizări Cod roşu de caniculă ce vor afecta în zilele de sâmbătă şi duminică judeţe din Oltenia şi Muntenia, inclusiv Capitala în ultima zi a acestei săptămâni.

Potrivit meteorologilor, sâmbătă, 22 iunie, în judeţele Dolj, Olt, Teleorman şi în sudul judeţelor Vâlcea şi Argeş, valul de căldură va fi intens şi persistent, iar temperaturile vor fi deosebit de ridicate, pentru a patra zi consecutiv. Temperaturile maxime vor fi de 38 – 39 de grade, iar cele minime se vor situa în jurul a 20 de grade (nopţi tropicale). Va fi caniculă şi disconfort termic deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

Totodată, duminică, 23 iunie, avertizarea Cod roşu de căldură persistentă şi intensă, caniculă şi disconfort termic deosebit de accentuat va fi valabilă în judeţele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, în sudul judeţelor Vâlcea, Argeş şi Dâmboviţa, precum şi în municipiul Bucureşti.

În aceste zone, valul de căldură va fi intens şi persistent, iar temperaturile vor fi deosebit de ridicate, pentru a cincea zi consecutiv. Temperaturile maxime vor fi de 38 – 39 de grade, iar cele minime nu vor coborî sub 20 de grade. De asemenea, disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar ITU va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

Meteorologii precizează că, la începutul săptămânii viitoare, valul de căldură se va restrânge către regiunile sudice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here