Începând de sâmbătă, unul dintre cele mai moderne bazine de înot din județ își deschide porțile atât pentru cei mici, cât și pentru adulți. Reprezentanții Consiliului Județean Buzău și cei ai Primăriei Merei au inaugurat joi, bazinul de înot didactic și de agrement, aflat chiar la intrarea în stațiunea Sărata Monteoru. Acesta a fost construit prin Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Sărata Monteoru”. Bazinul este unul didactic, unde copiii vor putea învăța să înoate alături de un instructor care îi va supraveghea atent, dar și de agrement. Costul noului amplasament a fost de aproximativ 450.000 de euro, bani alocați în cea mai mare parte din bugetul propriu al Consiliului Județean Buzău.
Construcția bazinului a început anul trecut și, deși termenul de finalizare era 2026, acesta a fost terminat în timp record. Cu o suprafață de 18 metri lungime și 5,50 metri lățime, bazinul are sisteme moderne de filtrare a apei, cu vestiare și grupuri sanitare construite conform normelor în vigoare. Un lucru extrem de important de reținut este că tratarea apei nu se face pe bază de clor, ci 100% natural.
În baza unui parteneriat încheiat între ADI Monteoru, Primăria Merei și Inspectoratul Școlar Județean Buzău, copiii de pe raza comunei Merei vor avea acces gratuit la bazin. Ceilalți copii din județ vor putea veni aici în baza unui abonament lunar.
Prima zi de funcționare este sâmbătă, iar deocamdată, prețul pentru o intrare este de 50 de lei pentru un adult și de 40 de lei pentru un copil. Deocamdată, programul bazinului este de opt ore, timp în care pot intra șase serii. Dacă cererea va fi mai mare, atunci administratorii bazinului vor crea două schimburi.