La sfârşitul acestei săptămâni, pe 15 iunie, începe recensământul naţional al berzelor, parte din cel mondial, care are loc o dată la zece ani. Specia a fost adesea folosită ca indicator pentru a evidenţia problemele de mediu, în special pierderea zonelor umede, modificările practicilor agricole, precum şi schimbările climatice.
Tendinţele populaţiei mondiale de berze albe sunt urmărite prin numărători internaţionale regulate începând din 1934, iar recensământul acestei specii este unul dintre cele mai vechi programe internaţionale de monitorizare a biodiversităţii.
În România, acţiunea este coordonată de Asociaţia Grupul Milvus din Târgu Mureş şi Societatea Ornitologică Română, iar organizatorii fac apel la voluntari pentru a putea parcurge toate localităţile.
Practic, dacă cineva își oferă serviciile ca voluntar, trebuie să parcurgă o comună, toate localitățile din respectiva comună și toate străzile, căutând cuiburi de berze. Dacă găsește un cuib de barză, atunci, prin aplicația pe care pot să o descarce gratis de pe internet, cu ajutorul aplicației înregistrează respectivul cuib de barză și numărul puilor pe care îl vede în acest cuib.
La precendentul recensământ din România, în 2014, au fost înregistrate aproximativ 6.000 de perechi de berze albe.