CAUTĂ JUCĂTORI CU EXPERIENȚĂ

0
393

Andrei Prepeliță va rămâne la Gloria Buzău și dorește să facă o figură frumoasă cu formația din Crâng în SuperLigă. Pentru acest lucru, antrenorul trebuie, însă, să întărească serios echipa.

Prepeliță vrea să aducă mai mulți jucători în lot, jucători cu experiență, în toate compartimentele. Pentru defensivă tehnicianul Gloriei îi are în vedere pe Mihai Bălașa și Bogdan Mitrea. Dacă Bălașa, fost fundaș central la Sepsi pare dispus să își caute, în prima fază, o echipă în străinătate, în schimb, Mitrea nu vrea să plece de la ”U” Cluj. Acesta din urmă mai are un an de contract cu ardelenii și chiar dacă Ovidiu Sabău nu-l mai vrea la echipă, nu vrea să renunțe ușor la salariul său de 12.000 de euro pe lună! Antrenorul buzoienilor nu își pierde, însă, speranța ca măcar Mihai Bălașa să dea un răspuns pozitiv propunerii sale, în condițiile în care tatăl fotbalistului, Cristian Bălașa, tocmai a fost anunțat ca președinte executiv la club.

Andrei Prepeliță revine ca antrenor în prima ligă, după o primă experiență avută în cariera sa în Liga 2, la Gloria, echipă pe care a reușit să o promoveze după 15 ani. De această dată, spre deosebire de mandatul avut la Campionii FC Argeș, când a reușit inclusiv calificarea echipei în premieră în play-off-ul SuperLigii, fostul internațional va putea acum să aibă funcția oficială de antrenor principal.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here