LEGUMELE ȘI FRUCTELE AUTOHTONE, LA CONTROL

0
253

Autoritatea Naţională Fitosanitară va efectua în acest an cu 42% mai multe probe de laborator la legumele şi fructele din producţia autohtonă, comparativ cu anul trecut, în vederea verificării conformităţii acestor produse.

Potrivit  Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, probele vor fi prelevate atât din pieţele bucureştene, cât şi din cele aflate în fiecare reşedinţă de judeţ.

Astfel, până la 31 august, numărul de probe care vor fi verificate a fost suplimentat cu 181, faţă de numărul de probe verificate în aceeaşi perioadă a anului trecut.

Probele vor fi efectuate pentru: tomate, castraveţi, ardei, cireşe, căpşune, caise, pepeni şi zmeură, fiind prelevate şi analizate 615 probe, faţă de 434 probe verificate în aceeaşi perioadă a anului 2023.

De asemenea, ANF a demarat în 30 mai acţiunea „Cireaşa şi Căpşuna”, controlul urmând să se desfăşoare până la data de 5 iulie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here