ALERTĂ ÎN AGRICULTURĂ!

0
417

Terenuri aride și culturi calamitate! Așa se prezintă câmpurile din județul Buzău, după o primăvară extrem de capricioasă. Diferenţele de temperatură, seceta pedologică dar și vântul puternic, care a evaporat apa din ploi au produs pagube însemnate cultivatorilor de grâu din Buzău. Este și motivul pentru care conducerea Direcției Agricole a solicitat prefectului, ca reprezentant al Guvernului în teritoriu, să facă demersurile necesare pentru a declara Buzăul „județ calamitat”.

„Stare de calamitate” se poate declara în localităţile sau în judeţele unde, din cauza secetei pedologice sau a altor factori, mai mult de 50% din suprafaţa acoperită de culturi agricole este compromisă. Pentru ca Prefectura Buzău să facă demersurile ce se impun în această situație, Direcția Agricolă va trimite toate documentele necesare justificative. Starea de calamitate ar putea fi impusă printr-o hotărâre a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență.

Reprezentanții Direcției Agricole spun că în multe zone din nord-estul județului culturile de toamnă sunt afectate aproape în totalitate total. Dacă Buzăul ar urma să fie declarat județ calamitat, pentru a obține despăgubiri, fermierii afectaţi de secetă pot depune înştiinţări cu privire la suprafeţele compromise.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here