ROCK ROSE, O PLANTĂ ACLIMATIZATĂ LA BANCA DE GENE BUZĂU

0
364

O plantă care înflorește doar o zi pe an, ingredient cheie în compoziţia celui mai vechi parfum din lume, pe care egiptenii l-au denumit „Lacrimile zeiţei Osiris” și esenţială în obţinerea Sfântului şi Marelui Mir, a fost aclimatizată în România de către cercetătorii Băncii de Gene Buzău. Potrivit cercetătorilor, specia poate fi întâlnită, în nordul Africii, Peninsula Iberică sau sudul Franţei, dar și în Maroc, Algeria şi sudul Spaniei.

Este o plantă decorativă, cunoscută sub denumiri precum labdanum, cistus, rock rose (trandafir de rocă), și îşi menţine foliajul verde şi peste iarnă. Ea poate fi utilizată în industria alimentară, dar și în cea medicală, fiind cunoscută încă din antichitate pentru că tratează arsurile și bolile de stomac. Pe lângă proprietăţile medicinale, labdanumul este un ingredient important folosit în producerea Sfântului şi Marelui Mir, însă principalele sale virtuți sunt strâns legate de arta parfumeriei.

Absolutul de labdanum se regăseşte cu precădere în parfumurile din categoria Chypre, ambrate, orientale sau cele în care predomină acorduri de piele, fiind apreciat atât de marile case de designeri, cât şi de brandurile de nişă, independente sau de parfumierii artizanali.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here