GRÂUL, AFECTAT DE SECETĂ. CARE SUNT ZONELE DIN JUDEȚUL BUZĂU CU CELE MAI MARI PAGUBE

0
446

Peste 50 la sută din suprafaţa totală de teren cultivată cu grâu, în județul Buzău, a fost afectată din cauza secetei şi a vântului, în unele zone gradul fiind mult mai ridicat.

Potrivit reprezentanților Direcţiei Agricole Buzău, diferenţele de temperatură înregistrate pe parcursul lunilor martie și aprilie, seceta dar şi vântul puternic au produs pagube însemnate cultivatorilor de grâu din județ.

Cultivatorii buzoieni spun că în unele zone din judeţ, cum ar fi zona Râmnicu-Sărat, respectiv comunele Boldu, Balta Albă, Râmnicelu, Ghergheasa şi Vîlcelele, cultura de grâu este compromisă în proporţie de peste 80% din cauza secetei.  Specialiștii atrag atenția că, în cazul în care nu vor cădea precipitaţii în perioada următoare, producțiile de grâu ar putea scădea la jumătate faţă de cele înregistrate anul precedent.

Reprezentanții Direcţiei Agricole Buzău precizează că fermierii afectaţi de secetă pot depune înştiinţări cu privire la suprafeţele afectate în perspectiva obţinerii unor despăgubiri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here