AU PRIMIT O NOUĂ ȘANSĂ LA VIAȚĂ

0
396

Vieţile a doi români au fost salvate în pragul sărbătorilor pascale. Un bărbat de 39 de ani din Brăila şi o femeie de 37 de ani din Buzău sunt pacienţii care au primit un rinichi şi o nouă şansă la viaţă. Salvarea a venit de la un donator din Sofia, iar transplanturile s-au făcut la Iaşi.

Donatorul este un bărbat, în vârsta de 59 de ani, aflat în moarte cerebrală. Medicii din Bulgaria nu au găsit pacienţi compatibili în ţara lor aşa că printr-un protocol internaţional de transplant european s-au căutat bolnavi la noi. Mai multi medici români au plecat la Sofia cu un avion SMURD iar transportul a fost făcut in într-o oră!

În ţara noastră, Agenţia Naţională de Transplanturi este cea care coordonează activităţile care duc la salvarea unor vieţi prin realizarea transplanturilor de organe.

Practic in cazul in care se găseste un donator străin compatibil cu un bolnav român, Agenţia Naţională de Transplant sesizează Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă care prin Inspectoratul General de Aviaţie se ocupă de trimiterea avioanelor şi elicopterelor SMURD in alte tari în misiuni de salvare.

Nu este pentru prima dată când românii sunt salvaţi de străini. În 2021 a avut loc primul transplant de plămâni, care a fost realizat în Italia, în baza unui acord încheiat de ţara noastră cu autorităţile din peninsulă. Au fost si  situaţii în care  românii au salvat vieti peste hotare.

Numărul donatorilor de organe s a dublat in primul trimestru al acestui an faţă de anul trecut.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here