ÎNCĂ UN EGAL PENTRU GLORIA BUZĂU

0
373

Gloria Buzău nu a reușit să câștige nici în a treia etapă a play-off-ului ligii secunde și a ajuns la trei egaluri consecutive. Formația lui Prepeliță a încheiat la egalitate, 0-0, pe teren propriu, cu Șelimbăr, o echipă fără drept de promovare.

Prima repriză a fost anostă, fără ocazii notabile de gol la vreuna dintre porți. Echipa din Crâng a dominat steril, încercând fără succes să surprindă apărerea compactă a sibienilor.

Și a doua parte a meciului a debutat în aceeași notă, cu buzoienii la cârma jocului și cu oaspeții masați în terenul propriu. Partida s-a mai animat prin minutul 60, după ce  Prepeliță i-a trimis în teren pe Cristi Dumitru și pe Vali Dumitrache. Acesta din urmă a fost și cel de la care a pornit cea mai mare ocazie de gol a Gloriei, după o incursiune în lateral urmată de o centrare și un șut al lui Rădulescu, respins de portarul oaspeților. Echipa buzoiană putea să deschidă scorul și după șutul lui Dumitru, deviat pe lângă poartă.

Gloria Buzău a acumulat 37 de puncte și se menține pe locul 4, la două, respectiv un punct, peste Mioveni și Miercurea Ciuc. Buzoienii sunt pe cel de-al doilea loc direct promovabil, în condițiile în care au  Șelimbăr și Corvinul nu au drept de promovare. Pentru buzoieni urmează, duminică, un meci de foc, cu Unirea Slobozia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here