Ritmul scumpirilor a intrat pe un trend descendent în România. Rata anuală a inflaţiei a fost de 6,6 la sută luna trecută, sub cea înregistrată în februarie, când se situa uşor peste 7 la sută.
Dintre alimente, cel mai mult s-au scumpit în ultimul an conservele din fructe, cu peste 12 la sută, carnea de vită şi berea, cu circa 10 la sută.
Sunt, în schimb, ieftiniri semnificative, cu 25-30 de procente, la ulei, mălai şi făină. Iar media creşterilor generale de preţuri de la o lună la alta s-a înjumătăţit în martie faţă de februarie.
Cel mai mult au crescut tarifele mărfurilor nealimentare, cu 0,57 la sută, urmată de prețurile serviciilor cu 0,35 la sută și ale produselor alimentare cu 0,25 de procente.
Scumpiri mai semnificative s-au înregistrat luna trecută comparativ cu februarie 2024, mai ales în cazul serviciilor de transport aerian cu aproape 5,6 la sută, al magarinei cu aproximativ 5 procente, al cartofilor și detergenților, cu scumpiri medii de peste 2 la sută.
Și energia electrică s-a scumpit în medie cu aproape 1,7 la sută.
Ieftiniri mai relevante au consemnat pe medie în martie față de februarie untul cu peste 3,7 procente, dar și zahărul, ouăle, mălaiul și uleiul, însă reducerile medii de prețuri în aceste cazuri au fost situate sub 2 la sută.
În topul scumpirilor din ultimele 12 luni, pe primele locuri se situează serviciile poștale cu creșteri medii de aproape 27 de procente, detergenții cu majorări de aproximativ 24,4 la sută, medicamentele și articolele medicale, cu creșteri de peste 21 de procente în medie.