Poliţiştii din cadrul Biroului Siguranţă Şcolară i-au vizitat ieri, 9 aprilie, pe elevii de la Școala Gimnazială ”Ing. Oprișan Iarca” Unguriu, unde au desfăşurat activități preventiv-informative.
Discuţiile lansate de poliţişti au avut ca temă prevenirea bullyingului/ cyberbullyingului, prevenirea consumului de substanţe interzise, a infracțiunilor comise cu violență și a cunoașterii legislației referitoare la răspunderea penală a minorilor.
De asemenea, oamenii legii le-au explicat influenţa anturajului, consecinţele legale, psihologice şi sociale ale comiterii de infracţiuni şi le-au vorbit despre instituţiile cărora li se pot adresa pentru sprijin.
Activitatea s-a derulat sub egida Campaniei pentru conștientizarea consecințelor asociate faptelor de violență școlară în unitățile de învățământ preuniversitar ”Tu știi ce consecințe pot avea faptele tale? Fii informat, alege inspirat!”.