DIRECTOAREA C.N.”B.P HASDEU” ȘI-A MOTIVAT DECIZIA DEMISIEI

0
667

Directoarea Colegiului Național „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Buzău, Virginia Mîndruță Tănăsescu, și-a motivat, în cadrul unei conferințe de presă, motivele care au stat la baza demisiei sale din funcție. Demisia directoarei celui mai prestigious liceu din Buzău a fost înaintată Inspectoratului Școlar, săptămâna trecută, pe fondul unor plângeri făcute de părinții elevilor din trei clase ale liceului, care au semnalat mai multe probleme la orele susținute de o profesoară de limba română. Virginia Mîndruță Tănăsescu a ținut să precizeze că nu va reveni asupra deciziei sale de a demisiona.

Tănăsescu a declarat că a luat această decizie pentru că s-au repetat niște acțiuni cu care nu mai putea să fie de acord. Directoarea colegiului spune că profesoara în cauză are grave carențe la Limba Română, în contextul în care, în urmă cu 10 ani, o universitate din Constanța i-a acordat acesteia titlul de doctor în filologie.

Directoarea demisionară Virginia Mîndruță Tănăsescu nu exclude să sesizeze Ministerul Educației pentru a verifica situația care a culminat cu demisia sa. În replică, reprezentanții Inspectoratului Școlar Buzău, consideră că întregul scandal are drept cauză lipsa de comunicare între directoarea colegiului cu profesoara în cauză, dar și cu alte instituții abilitate. Mai mult, conducerea Inspectoratului spune că directoarea Colegiului Hasdeu a încurcat puțin unele metodologii privind desemnarea catedrelor didactice acolo unde este deficit de profesori.

Șefii din învățământul buzoian mai spun că numirea unui cadru didactic la catedră nu se face de către Inspectoratul Școlar Județean Buzău, ci de către Ministerul Educației în baza unei metodologii bine puse la punct.

Dacă Virginia Mîndruță Tănăsescu susține că Inspectoratul Școlar nu a respectat o decizie a Consiliului de Administrație al Colegiului Hasdeu privind blocarea catedrei de Limba Română, șefii din învățământ spun că sunt acoperiți de lege și că de fărădelege ar fi vinovat chiar directorul unității.

Cert este faptul că profesoara de limba română va părăsi liceul, din toamna acestui an. La fel de clar este că normele la limba română vor fi preluate de dascălii care au fost selectați de Inspectoratul Școlar, trecându-se peste deciziile Colegiului Hasdeu. De la debutul scandalului, profesoara, contestată de către elevi și de către părinții acestora, și-a luat concediu.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here