CONCEDIILE MEDICALE PENTRU ANUMITE CATEGORII DE PERSOANE, SCUTITE DE CONTRIBUȚIA SOCIALĂ

0
231

Concediile medicale în cazul mamelor cu copii bolnavi, a gravidelor, a pacienților oncologici și în cazurile de urgență vor fi scutite de la plata contribuției sociale prin ordonanță de urgență, a anunțat prim-ministrul Marcel Ciolacu la începutul ședinței de Guvern de astăzi.

“Introducem azi, prin ordonanță de urgență, scutirea de la plata contribuției sociale pentru indemnizațiile de concediu medical în cazul mamelor cu copii bolnavi, a gravidelor, a pacienților cu afecțiuni oncologice și a cazurilor de urgență. Dacă este nevoie, chemăm toată conducerea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate să lucreze azi la Guvern. Trebuie să aprobăm azi acest act, fiindcă pentru oamenii aflați în suferință fiecare zi contează enorm”, a spus premierul.

Marcel Ciolacu a mai precizat că, prin același proiect, vor fi sprijinite  tinerele mame defavorizate, cu venituri mici sau aflate în situații critice de viață. Astfel, s-a propus acordarea până în 2027 a  unui ajutor de 2.000 de lei, acordat o singură dată pentru fiecare nou-născut. Bugetul alocat acestei măsuri de sprijin este asigurat din fonuri europene si este în valoare de 120 de milioane de lei.

România are cel mai mare număr de mame minore din Europa, astfel că această intervenție este extrem de necesară.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here