ENERGIE TERMICĂ MAI SCUMPĂ, DE LA 1 APRILIE, LA BUZĂU

0
472

Prețul energiei termice furnizate în sistem centralizat, în muncipiului Buzău, va crește de la 1 aprilie. Totuși, buzoienii care mai primesc căldură de la societatea RAM Termo Verde nu vor resimți această creștere, deoarece majorarea va fi suportată din bugetul local. Anul trecut, valoarea subvenției suportată de Primăria Buzău s-a ridicat la aproape 10 milioane de lei. Unii consilieri locali au cerut explicații conducerii RAM Termo Verde pentru această nouă majorare.

Potrivit conducerii RAM Termo Verde, prețul local pentru producerea, transportul, distribuția și furnizarea energiei termice pentru populație urmează să crească, în funcție de combustibilul folosit în centralele termice din sistemul centralizat.

Consilierul Aurel Gubandru, în trecut director al regiei de termoficare din Buzău, consideră că o posibilă cauză a majorării prețului la energia termică ar fi și scăderea numărului de abonați.

Reprezentanții societății RAM Termo Verde au porecizat că noile prețuri au primit avizul Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here