KING KONG ŞI GODZILLA S-AU ÎNTORS PE MARILE ECRANE

0
252

Monştrii uriaşi King Kong şi Godzilla se întorc pe marile ecrane după producţia ”Godzilla vs. Kong” (2021), de această dată pentru a face echipă împotriva unei noi ameninţări în filmul „Godzilla x Kong: The New Empire”.

„Godzilla x Kong: The New Empire” marchează şi revenirea în franciză a actorilor Rebecca Hall în rolul omului de ştiinţă Ilene Andrews şi a lui Brian Tyree Henry în rolul conspiraţionistului Bernie. De asemenea, actorul Dan Stevens, cunoscut din „Downton Abbey” şi „Beauty and the Beast”, poate fi urmărit în rolul veterinarului excentric Trapper.

În noul film, atât King Kong cât şi Godzilla simt o ameninţare care vine din adâncurile Hollow Earth (Pământul gol pe dinăuntru), locul din care îşi au şi ei originea. Această ameninţare nu poate fi învinsă decât dacă cei doi monştri îşi unesc forţele. Ei vor fi ajutaţi în această misiune complicată de fiica adoptivă a personajului Ilene Andrews, Jia, rol interpretat de Kaylee Hottle, care la rândul ei poate simţi ameninţarea nevăzută.

„Godzilla x Kong: The New Empire” poate fi văzut, din această săptămână, în cinematografele din întreaga lume.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here