DEBUT ÎN FORȚĂ

0
539

Etapă cu noroc pentru formațiile buzoiene din Liga a 3-a, la reluarea campionatului. Toate cele trei echipe s-au impus, situație destul de rară până acum.

Metalul Buzău a învins detașat, cu 5-0, pe Dacia Unirea Brăila, prin reușitele lui Ștefan Moraru, Adrian Moldovan de două ori, Alin Manea și Ionuț Pelivan. În urma acestui rezultat, Metalul este câștigătoarea seriei în sezonul regular, cu două etape rămase de disputat. Cu 43 de puncte acumulate, buzoienii au 7 puncte avans față de CSM Focșani.

Și CSM Rm. Sărat s-a impus în deplasarea de la Viitorul Ianca, dar nu fără emoții. Deși au fost conduși de două ori, cu 1-0 și 2-1, râmnicenii au revenit de fiecare dată prin golurile lui Mădălin Socol. Același Socol a înscris și golul al treilea, aducând trei puncte prețioase, care duc trupa din Rm. Sărat pe locul 4.

De asemenea, Voința Limpeziș a câștigat meciul de pe teren propriu cu lanterna Viitorul Șuțești, cu 2 la 1, și are șanse mari să evite retrogradarea.

Etapa viitoare, Metalul Buzău are încă un meci ușor cu Hamangia Baia, la Tulcea. CSM Rm. Sărat va întâlni, pe teren propriu, într-un adevărat derby pentru ultima poziție de play-off, pe Unirea Braniștea. Râmnicenii trebuie să câștige, deoarece în ultima etapă vor întâlni Metalul Buzău, echipă greu de învins. Voința Limpeziș va juca tot acasă, cu Sporting Liești, o echipă mult mai puternică decât Unirea Braniștea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here