Autor: Newss.ro
Evenimentul, în care au fost implicate două autoturisme, s-a produs luni dimineață, pe sensul de mers spre Constanţa. Din acest motiv, traficul pe Autostrada Soarelui, București – Constanța este aproape blocat de coloanele de mașini care s-au format la 136-137. Totuși, pentru a fluidiza circulația în zonă, autovehiculele implicate în acest eveniment rutier au fost scoase pe banda de urgență.
De asemenea, la stația de taxare de la Fetești pe o lungime de aproximativ 500 de metri s-a creat o altă coloană de autoturisme. Polițiștii le reamintesc șoferilor că prin staţia de taxare se poate trece liber, în ambele sensuri, cu obligativitatea ca taxa de pod să se plătească înainte sau ulterior trecerii, până a doua zi, la ora 24, la oricare dintre staţiile autorizate de distribuire a carburanţilor sau prin SMS, de pe telefonul mobil, la numărul 7577.