CREŞTINII ROMANO-CATOLICI ÎNCEP, DE ASTĂZI, POSTUL PAŞTELUI

0
384

În acest an, Postul Paştelui la creştinii romano-catolici începe pe 14 februarie, în timp ce creştinii ortodocşi încep Postul Paştelui pe 18 martie. Totodată, Paştele Catolic va fi sărbătorit pe 31 martie, iar Paştele Ortodox pe 5 mai.

Prima zi de post la creştinii romano-catolici este întotdeauna într-o zi de miercuri,  aceasta fiind denumită Miercurea Cenuşii.

Postul propriu-zis permite numai o masă pe zi până la saturare, îngăduind să se ia puţină hrană dimineaţa şi seara. Sunt obligaţi la legea postului toţi cei care au împlinit 21 de ani până la cei de 60 de ani.

Întreaga perioadă a Postului Mare este un timp de penitenţă, în această perioadă atitudinea şi comportamentul creştinului trebuind să fie marcate de o formă de renunţare la sine.

Doi ani la rând, în 2010 şi 2011, dar şi în 2014 şi 2017, Paştele a fost sărbătorit în aceeaşi zi de toţi creştinii – ortodocşi, romano-catolici, greco-catolici, de evanghelici şi reformaţi, de cultele neoprotestante. Următorul an când Învierea Domnului va fi sărbătorită în comun va fi în 2025 – la 20 aprilie.

Cea mai mare sărbătoare a creştinilor, Paştele, comemorează Învierea lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, după răstignirea Sa din Vinerea Mare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here