MAPN A ÎNCEPUT CAMPANIA DE RECRUTARE PENTRU POSTURILE DE SOLDAT GRADAT PROFESIONIST. PESTE 5000 DE POSTURI DISPONIBILE

0
574

Centrul Militar Județean (C.M.J.) Buzău, prin biroul informare–recrutare, structura specializată în domeniu a Ministerului Apărării Naționale care se ocupă de promovarea profesiei militare și recrutarea (înscrierea) candidaților – băieți și fete – pentru cariera militară, aduce la cunoștința celor interesați că în perioada 12.02-01.03.2024 se pot înscrie pentru cele 5093 de posturi de soldat/gradat profesionist, disponibile în toată țara.

Ce înseamnă să fii soldat/gradat profesionist (SGP)

Soldații și gradații profesioniști constituie cel mai numeros corp de personal militar din armată, fiind destinat îndeplinirii funcțiilor de execuție specifice luptătorilor și specialiștilor militari, în cadrul microstructurilor de tip echipă, echipaj, grupă.

 Cum poți deveni soldat/gradat profesionist

Chiar dacă nu ai deloc experiență militară anterioară, poți fi angajat într-o funcție de SGP, cu condiția să îndeplinești criteriile de recrutare și selecție necesare și să urmezi un program de instruire cu durata de până la 10 săptămâni, desfășurat într-unul din centrele de instruire.

Principalele condiții și criterii de recrutare și selecție pe care trebuie să le îndeplinească, cumulativ, candidații sunt:

– să aibă cetățenie română și domiciliul stabil în România;

– să aibă vârsta între 18 ani, împliniți până la data începerii programului de instruire, și cel mult 45 de ani împliniți la data finalizării programului de instruire;

– să fie absolvent cel puțin ai primilor doi ani de studiu din învățământul secundar superior (10 clase de învățământ liceal sau 11 clase de învățământ profesional);

– să fie declarat ”Admis” la probele de selecție, care constau în evaluarea capacității motrice, evaluarea psihologică și interviul de evaluare finală;

– să fie declarat ”Apt” la examinarea medicală care are loc în unitățile sanitare ale Ministerului Apărării Naționale.

Ce trebuie să faci:

Te înscrii la biroul informare-recrutare din cadrul Centrului Militar Județean Buzău; Urmezi indicațiile personalului recrutor în legătură cu ceea ce ai de făcut în continuare; Te pregătești în vederea susținerii probelor de selecție;

Susții probele de selecție la datele stabilite, la structurile care efectuează selecția; Completezi dosarul de candidat cu documentele solicitate, în scopul certificării îndeplinirii tuturor condițiilor și criteriilor de recrutare;

Aștepți să ți se comunice, la data planificată afișării rezultatelor repartizării, dacă ai fost repartizat pe unul dintre posturile pentru care ai optat.

Candidații nu susțin examene scrise, însă sunt ierarhizați pe baza puncajului obținut în funcție de rezultatele înregistrate la probele de selecție, nivelul studiilor absovite, dar și alte criterii stabilite prin normele în vigoare și aduse la cunoștința tuturor candidaților. Învățământul militar și programele de formare / instruire sunt gratuite, iar cazarea, masa și echipamentul sunt asigurate, de asemenea, gratuit. Candidații trebuie să îndeplinească o serie de criterii de recrutare generale și specifice.

Informații detaliate referitoare la criteriile și documentele necesare întocmirii dosarului de candidat, se pot obține la sediul biroului informare-recrutare din cadrul Centrului Militar Județean Buzău, situat în B-dul Unirii nr. 140, în zilele lucrătoare de luni până vineri între orele 08.00- 16.00 și dar și la telefon 0238-720 620.

Pentru înscriere, potențialii candidați care se vor prezenta la sediul biroului informarerecrutare, vor avea asupra lor actul de identitate și permisul de conducere (categoriile B,C – dacă optează pentru posturi de șofer).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here