ARMATA RECRUTEAZĂ TINERI, PE BAZĂ DE VOLUNTARIAT. CE STIMULENTE VOR PRIMI CEI CARE SE ÎNROLEAZĂ

0
431
Sursa foto: www.mapn.ro

Ministerul Apărării vrea să mărească armata. Proiectul de lege pentru serviciul militar activ pe bază de voluntariat a fost deja avizat de mai multe ministere, SRI și STS, și va fi dezbătut în următoarea ședință a CSAT. Românii cu vârste între 18-35 de ani vor putea fi instruiți militar patru luni, cu plată, apoi vor avea posibilitatea să urmeze o carieră militară.

Ministerul Apărării transmite că nu va fi obligatoriu şi nu va înlocui serviciul militar în calitate de rezervist voluntar. Pregătirea va fi una de bază: să ştie să mânuiască o armă, să se orienteze într-o zonă accidentată şi să ştie să folosească mijloace de decontaminare. În aceste luni, ei vor primi o soldă cuprinsă între 2.800 şi 3.000 de lei, iar la final un stimulent în valoare de alte câteva mii de lei. După încheierea stagiului militar, voluntarii vor primi un grad militar, vor fi luaţi în evidenţă de centrele militare şi introduşi în rezerva operaţională. Dacă printre voluntari se numără persoane care au un loc de muncă, angajatorul e obligat să le păstreze postul liber până să întorc. Armata îi poate chema oricând pe voluntarii în rezervă pe timp de pace, la exerciţii de mobilizare, iar aceștia nu pot refuza să se prezinte.

La Revoluţie, România avea o armată de 300.000 de militari. Acum, mai avem 80 de mii de cadre militare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here