ÎNVINȘI DE MINAUR

0
420

Handbal Club Buzău n-a mai reușit, în weekend, jocul bun prestat, în tur, la Baia Mare, cu Minaur, atunci când reușea să obțină un punct. Băimărenii au câștigat la Buzău cu 30 la 25 și au urcat, provizoriu, până pe locul doi al Ligii Naționale masculine.

Echilibrul a fost perfect în primele 20 de minute ale jocului, interval de timp în care niciuna dintre echipe nu a reușit să se distanțeze la mai mult de un gol. Handbaliștii buzoieni s-au desprins, către finalul reprizei la două goluri, însă oaspeții, au readus egalitatea pe tabelă, 11-11, scor cu care, de altfel, s-a intrat la cabine.

În a doua repriză, jocul buzoienilor nu a mai fost la înălțime, iar echipa din Baia Mare s-a distanțat la 3 goluri, în minutul 40. Distanța s-a mărit la patru, câteva minute mai târziu, iar ultimul sfert de oră a aparținut tot celor de la Minaur, care au anihilat orice tentativă a buzoienilor de a reveni.

S-a încheiat 30-25 pentru formația din Baia Mare, rezultat în urma căruia Handbal Club Buzău își păstrează locul 6 în clasament, cu 23 de puncte, unul mai puțin decât Potaissa Turda, care are însă un joc mai puțin disputat. Etapa viitoare, pe 11 februarie urmează un alt meci de foc pentru buzoieni, în deplasare la Focșani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here