SIMULĂRI LA EVALUAREA NAȚIONALĂ

0
372

Astăzi au început simulările oficiale ale examenului de evaluarea naţională pentru clasa a VIII-a, cu prima probă, cea de Limba şi literatura română. Examenul de anul acesta vine cu schimbări importante în ceea ce privește modul de corectare al lucrărilor, atât la limba română, cât și la matematică. Este vorba despre introducerea sistemului de evaluare digitalizată a tezelor de examen, o procedură care a fost testată, ca program pilot, inclusiv în județul Buzău, în septembrie 2023, la Bacalaureatul de toamnă.

Concret, lucrările elevilor vor fi corectate pe calculator, după ce au fost scanate și introduse într-o platformă. Pentru ca acest lucru să fie posibil, fiecare sală de clasă a fost dotată cu câte un scaner. La Buzău aceste aparate au ajuns încă de la începutul săptămânii trecute astfel că fiecare profesor implicat în Evaluarea Națională a avut timp să învețe cum să-l folosească. În Buzău au fost pregătiți 160 de profesori corectori, adică 80 pentru fiecare disciplină. Fiecare lucrare, atât de matematică, cât și de limba și literatura română, este corectată de doi profesori, din alte județe decât Buzău. De asemenea, fiecare profesor are dreptul să corecteze doar 50 de lucrări.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here