7 ANI DE PROVOCĂRI

0
477

Este administrator public al municipiului Râmnicu Sărat de șapte ani, timp în care a promovat numeroase proiecte pentru dezvoltarea orașului. Este vorba despre Florin Ceparu, care din anul 2017, ocupă această funcție în cadrul Primăriei municipiului Râmnicu Sărat. Ceparu mulțumește tuturor celor care s-au alăturat inițitivelor sale, fie ei reprezentanți ai instituțiilor publice locale, ai unităților de învățământ sau simpli cetățeni care s-au implicat în binele comunității locale de-a lungul anilor.

Florin Ceparu consideră că munca sa este extrem de motivantă, chiar dacă șapte ani i-au oferit multe provocări. Administratorul public al orașului crede că lucrul în echipă contează foarte mult pentru îndeplinirea obiectivelor.

La nivelul comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţelor, primarul, respectiv preşedintele consiliului judeţean poate propune consiliului local, consiliului judeţean, după caz, înfiinţarea funcţiei de conducere de administrator public, în limita numărului maxim de posturi aprobate. Contractul de management se încheie între primar, respectiv preşedintele consiliului judeţean, şi administratorul public pe durată determinată. Durata contractului de management al administratorului public nu poate depăşi durata mandatului primarului sau a preşedintelui consiliului judeţean,  în timpul căruia a fost numit. În baza contractului de management, administratorul public poate îndeplini atribuţii de coordonare a unor compartimente ale aparatului de specialitate sau a serviciilor publice de interes local.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here