PROFESORII, OBLIGAȚI SĂ DECLARE CĂ NU FAC MEDITAȚII CU ELEVII DE LA CLASĂ

0
416

Reguli stricte pentru profesorii care fac ore suplimentare, acasă, cu elevii. De la 1 februarie, toate cadrele didactice sunt obligate, ca până la sfârșitul fiecărui an, să completeze o declarație în care să îşi asume că nu fac meditații, contra cost, cu elevii de la clasele la care predau. Ordinul a fost publicat în Monitorul Oficial. Peste 240 de mii de profesori ar trebui să depună această declarație de interese.

Potrivit reglementărilor, cei care completează această declaraţie şi spun că nu oferă meditaţii copiilor de la clasă, dar în realitate lucrurile nu stau astfel riscă de la 3 luni până la 3 ani de închisoare sau o amendă pentru că fapta este prevăzută în Codul Penal.

În acelaşi timp cei care nu completează declaraţia va fi considerată abatere disciplinară şi vor fi cercetaţi disciplinar şi riscă de la avertisment, la tăieri salariale şi chiar se poate ajunge până la desfacerea contractului de muncă. Va exista o persoană desemnată de fiecare unitate de învăţământ care se va ocupa de verificările acestor declaraţii.

Reglementări asemănătoare există din 2018. Părinţii cred că aşa cum puţini s-au conformat, nici acum nu vor fi prea mulţi profesorii care vor completa în mod corect aceste declaraţii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

4 + 1 =