PRIMELE VICTIME ALE GERULUI

0
324

Gerul a făcut  deja cinci victime. Ieri s-au inregistrat temperaturi  de aproape minus 20 de grade Celsius la Târgu Secuiesc, dar şi în judeţele Bacău și Iaşi.

În zilele geroase cel mai mare pericol este pentru oamenii străzii care, deși au la dispoziție centrele primăriilor, nu ajung sau nu vor să se adăpostească acolo. Astfel că o femeie de 46 de ani din Buzău a murit din cauza gerului. A fost luată de pe stradă și dusă la spital, dar era în șoc hipotermic sever. Medicii nu au reușit să o salveze. Femeia avea o temperatură a corpului de 23 de grade. Încă două persoane au fost luate de pe stradă din Buzău și duse la spital, dar sunt în afara pericolului. Gerul a fost însă fatal pentru o femeie din Pașcani care fost găsită înghețată în curtea casei. Dar și pentru o femeie din județul Galați găsită înghețată în curtea unui vecin. Și doi bărbați tot din Galați au sfârșit și ei înghețați. Aveau 41, respectiv 65 de ani. Și au fost găsiți morți, unul în curtea gospodăriei și celalalt în fața porții.

Vremea geroasă persistă în aproape toată țara, avertizarea de cod galben fiind valabilă până astăzi dimineață. Asta nu inseamnă că vom avea temperaturi rezonabile. Episodul cu valori negative în termometre, cel putin pe timpul nopților,  va tine până la sfârșitul săptămânii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here