CICLONUL POLAR A ADUS IARNĂ GREA ÎN ESTUL ȘI SUD-ESTUL ROMÂNIEI

0
307

Este iarnă grea în estul și sud-estul țării. Drumuri blocate de zăpezi, şcoli închise şi zboruri anulate este bilanţul primelor  ore de vreme extremă. Cele 14 judeţe din estul ţării raman sub cod galben de viscol şi ger până aproape de prânz. Vântul  atinge chiar si  100 de kilometri pe oră, iar temperaturile coboara pana  la minus 20 de grade Celsius.

Mii de elevi din judeţele Iaşi şi Neamţ stau astăzi acasă. Autorităţile au hotărât să închidă şcolile din zonele unde viscolul ar putea bloca drumurile.  Rafale ca de uragan au provocat o situaţie de criză pe o şosea acoperită cu zăpadă din judeţul Galaţi. Au răsturnat un microbuz în care erau 17 oameni care mergeau de la Bucureşti la Chişinău. Zăpada a adus necazuri şi în Vrancea. O dubă abandonată pe şosea a blocat utilajele de deszăpezire şi o ambulanţă. Viscolul puternic a închis şosele judeţene şi naţionale. Drumurile din apropiere de Adjud au fost impracticabile. Cel puţin cinci maşini au derapat şi au ajuns în şanţ, pe o distanţă de doar câţiva kilometri.

Furtuna de zăpadă a dat peste cap şi traficul aerian. Două avioane cu aproape 400 de oameni la bord au fost redirecţionate de la Iaşi la Suceava. Nouă zboruri au fost anulate la Iaşi şi Bucureşti.

Și circulația trenurilor a fost dată peste cap.  Mai multe garnituri au stationat din cauza problemelor apărute la macaze în staţia Mărăşeşti şi se înregistrează întârzieri în regionalele Galaţi şi Iaşi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here