„ÎN VIZITĂ” LA SPITAL DE CRĂCIUN

0
394

Buzoienii n-au mai fost atât de cumpătaţi în zilele de Crăciun, ca în alți ani. Aproape 420 de persoane s-au prezentat la urgențele Spitalului Județean, în prima și a doua zi de Crăciun. În cele două zile au predominat insuficiențele respiratorii acutizate sau plăgile înjunghiate, cauzate pe fondul consumului excesiv de alcool. Nu au lipsit nici colicile biliare și abdominale, specifice acestei perioade.

7 familii din județul Buzău au avut, însă, în zilele de Crăciun, motive de mare bucurie. 4 fete și 3 băieți s-au născut la Maternitatea Buzău, în cele două zile de sărbătoare. Tradiția spune că cei care au venit pe lume în prima zi de Crăciun sunt norocoși. Primul copil născut la Maternitatea Buzău, în ziua de Crăciun, este un băiat.

Potrivit Direcţiei Generale pentru Evidenţa Persoanelor, în prima zi de Crăciun, și-au sărbătorit ziua de naştere aproape 48.000 de români, iar peste 700.000 și-au sărbătorit onomastica. Persoanele născute în această zi poartă numele de Cristian sau Cristina, dar există și Crăciunel, Crăciunică sau…Crăciuniţa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here