PROIECT AJUNS LA FINAL

0
668

Unul dintre cele mai importante proiecte de alimentare cu gaze din județul Buzău, cel de la Mărăcineni, a ajuns la final. Gazoductul de la Mărăcineni a fost instalat complet, cu tot cu stație de măsurare și reglare a presiunii gazelor naturale, fiind realizate și conexiunile individuale.

Aproape 4.000 de gospodării din Mărăcineni, Căpățânești și Potoceni, dar și toate instituțiile publice din cele trei sate, au fost racordate la sistemul de alimentare cu gaze. În următorii ani, gazoductul de la Mărăcineni va fi extins pentru a alimenta și alte gospodării de pe Valea Slănicului.

La anul, vor demara lucrările de extindere a rețelei și în comuna vecină Săpoca. Tot în 2024, gospodăriile din comuna Tisău vor fi racordate la rețeaua națională de gaze. Proiectul de racordare cu gaze a comunei Mărăcineni a demarat în primăvară și are o valoare totală de 92 milioane de lei. Proiectul s-a derulat prin Programul Operațional de Infrastructură Mare, iar cei mai mulți bani au venit de la Uniunea Europeană.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here