VITEZA EXCESIVĂ, RISCUL REABILITĂRII DJ 203 K

0
530

Reabilitarea Drumului Județean 203 K, pe tronsonul Mărăcineni –Podul Muncii, a adus pe lângă beneficii și un inconvenient.  Stratul nou de asfalt turnat de constructor a schimbat, deloc în bine, comportamentul șoferilor, care au tendința de a apăsa mai mult pedala de accelerație când parcurg această șosea. Este un fapt recunoscut chiar de către unii dintre primarii localităților buzoiene prin care trece acest tronson de drum. Dacă unii locuitori din Cernătești, spre exemplu, și-ar dori montarea în asfalt a unor limitatoare de viteză în dreptul trecerilor de pietoni, cetățenii din Mărăcineni nu-și doresc acest lucru. În aceste condiții, atenția și băgarea de seamă par să fie singurele ,,arme” ce pot combate vreo nenorocire.

De ceva timp, mai mulți șoferi au semnalat riscurile de pe acest drum, iar, în ultima vreme, au fost înregistrate mai multe accidente grave. O posibilă soluție de a remedia această situație ar fi instalarea de camere fixe pentru măsurarea vitezei pe șosele, însă această măsură este discutabilă în contextul în care asemenea camere video sunt amplasate doar pe autostrăzi, drumuri europene și drumuri naționale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here