Prefectul județului Buzău, Daniel Țiclea, a semnat luni, 18 decembrie, contractul cu asocierea de firme care va reabilita clădirea în care se află sediul Prefecturii, dar şi alte instituţii. Totalul lucrărilor ajunge la aproape 13 milioane de lei, plus TVA, fiind contractul cu cea mai mare valoare financiară din istoria Prefecturii Buzău.
Urmează două luni în care se va lucra la proiectare, iar şantierul ar urma să fie deschis în luna martie 2024. Proiectul prevede reabilitarea și modernizarea a două corpuri de clădire, cu o suprafață totală de 5.000 mp. În cadrul proiectului, vor fi executate lucrări de reabilitare termică, dar și de montare a unor sisteme alternative de producere a energiei electrice.
Clădirea în care își desfășoară activitatea Prefectura Buzău a fost construită în perioada 1968-1970. Lucrările de reabilitare se vor realize cu fonduri atrase prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României şi din fonduri naţionale.