ȘCOLI FĂRĂ AUTORIZAŢIE LA INCENDIU

0
450

În România educată, o școală din șase n-are, nici acum, aviz de securitate la incendiu. Situaţia durează de ani de zile şi devine imposibil de explicat ţinând cont de istoria recentă, în care zeci de oameni au murit arşi în unităţi fără autorizaţii. De școli nesigure pentru copii și cadre didactice are parte și județul Buzău. Potrivit datelor Inspectoratului pentru Situații de Urgență, raportate la finalul lunii noiembrie 2023, peste 80 de clădiri destinate activităților didactice, aferente unui număr de 53 de unități de învățământ, nu dețin autorizație de securitate la incendiu. Pe de altă parte, aproape 350 de unități de învățământ în care se desfășoară ore nu necesită astfel de autorizații.

În acest an, echipele de control ale ISU Buzău au verificat peste 70 de clădiri ale unităților de învățământ care funcţionează fără autorizaţie de securitate la incendiu. În urma controalelor s-au constatat 130 de nereguli și s-au aplicat peste 120 de avertismente și doar 3 amenzi.

Printre neregulile constatate în urma controalelor s-au numărat instalații electrice defecte și stingătoare neverificate din punct de vedere tehnic și funcțional. În evidențele Inspectoratului pentru Situații de Urgență Buzău sunt incluse peste 150 de unități de învățământ.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here