CONTRACT SEMNAT PENTRU CONSTRUCȚIA PENITENCIARULUI DE LA UNGURIU

0
292

Contractul de construcție a unui penitenciar în județul Buzău, la Unguriu, intră în linie dreaptă. Pe 6 decembrie, în prezența Ministrului Justiției, Alina Gorghiu, Administrația Națională a Penitenciarelor și constructorul au semnat contractul de execuție pentru noul penitenciar.

Potrivit Ministrului Justiției, Alina Gorghiu, în prezent, sistemul penitenciar are cea mai mare problemă și vulnerabilitate pe regimul semideschis, unde gradul de ocupare este cel mai mare, 139,18%. Prin costruirea noului penitenciar de la Unguriu gradul de ocupare ar urma să scadă considerabil. Investiția se ridică la aproximativ 65 de milioane de euro, iar dacă lucrările se vor desfășura conform graficului și nu vor exista întârzieri, penitenciarul ar urma să devină funcțional din 2027.

Conducerea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor spune că noul penitenciar care va fi construit în comuna Unguriu va fi unic în Europa.

Realizarea penitenciarului de la Unguriu va avea un impact major și pentru comuna buzoiană, prin crearea unor noi locuri de muncă.

Primele demersuri în vederea construirii acestui obiectiv au fost inițiate în anul 2017, prin preluarea locației necesare de la Ministerul Apărării Naționale. Proiectul de la Unguriu face parte dintrun pachet mai amplu inclus în acordul cadru de împrumut dintre România şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, semnat în 2019, aprobat prin lege în 2020.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here