Virusul HIV afectează peste 38 de milioane de oameni în întreaga lume, iar aproximativ 2 milioane de persoane numai în Europa. Și în județul Buzău sunt înregistrate persoane care suferă de SIDA. Peste 120 de buzoieni, cu vârste cuprinse între 1 şi 60 de ani, sunt infectați cu HIV. Potrivit medicilor specialişti, cei mai mulţi dintre pacienţii înregistraţi cu virusul HIV sunt bărbaţi, iar procentul de repartiţie urban/rural este egal.
Specialiștii spun că în ciuda progreselor extraordinare în ceea ce privește tratamentul, HIV rămâne o problemă de sănătate publică majoră.
Ca și modalități de prevenire a bolii, metodele de protecție sunt cele mai importante, fie în cazul sexului, prin folosirea prezervativului, fie în cazul celor care își fac tatuaje, prin folosirea unor ace de unică folosință. O altă recomandare a medicilor este testarea extinsă a pacienților internați în secțiile Spitalului Județean. Asta deși sunt secții, în afară de cea de Boli Infecțioase, unde se fac testări sistematice a tuturor bolnavilor care vin pentru o internare de zi sau la internare continuă. O a treia recomandare, care vizează femeile care sunt infectate HIV, este cezariana, pentru a scădea riscul de infecție a fătului.