Meciul dintre Handbal Club Zalău și SCM Gloria Buzău, în care staff-ul buzoian a contestat vehement maniera de arbitraj, are consecințe. Comisia Centrală de Disciplină a decis suspendarea celor doi arbitri, Gabriel Badiu și Ioan Barbu timp de patru etape. Comisia Federației Române de Handbal își motivează sancțiunea prin <nerecunoașterea sau greșita aplicare, fără intenție a regulilor de joc care influențează în mod direct rezultatul jocului>”. Cu alte cuvinte, oficialii Federației recunosc că brigada de arbitri a greșit grav influențând rezultatul partidei și așa tensionată având în vedere rivalitatea dintre cele două formații.
Sancțiunea vine însă prea târziu pentru SCM Gloria Buzău, care poate spune că a pierdut două puncte, chiar dacă pe tabelă scorul a fost egal 27-27, iar formația buzoiană a egalat în ultimele secunde de joc.
Prestația celor doi arbitri este cu atât mai greu de înțeles, cu cât deciziile lor, la fiecare meci sunt răsplătite extrem de generos de Federația Română de Handbal. Pentru cele 60 de minute prestate, un cavaler al fluierului primește 3.000 de lei.