DOAR UN EGAL PENTRU GLORIA

0
332

Gloria Buzău nu a reușit decât o remiză, 1-1, vineri, pe stadionul din Crâng, cu Ceahlăul Piatra Neamț.

Echipa buzoiană a început bine partida, având șansa de a înscrie din minutul 2, după o lovitură liberă bătută bine de Dumitrache. Mingea șutată de acesta s-a oprit, însă, în transversală. O bară au avut și moldovenii, un sfert de oră mai târziu. Gloria a reușit să deschidă scorul pe final de repriză, dintr-o lovitură de pedeapsă dictată în urma unui fault comis de Neicuțescu la Mihaiu. A înscris fără emoții  croatul Marko Pervan. Formația din Crâng a avut două accidentări în prima parte a meciului, Andrei Prepeliță fiind nevoit să-i înlocuiască pe Trebotic și Sălceanu cu Șerban și Pârvulescu.

În repriza a doua, jucătorii din Piatra Neamț au ieșit mai curajos în atac, prilej bun pentru buzoieni să speculeze spațiile largi lăsate de o echipă care foța egalarea. Gloria a avut o situație uriașă de a majora scorul, după o acțiune, în banda dreaptă, a lui Vali Dumitrache. Pasa acestuia nu l-a găsit, din păcate, pe Angelov, singur în careul de 16 metri. Dacă formația din Crâng n-a reușit să majoreze scorul, a egalat Ceahlăul, după o centrare în careu. În ultimele zece minute, oaspeții au evoluat cu un om în minus, după eliminarea lui Neicuțescu. Gloria nu a reușit să profite, însă, de avantajul superiorității și a trebuit, ca la final, să se mulțumească doar cu un punct.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here