VIOLENȚA DOMESTICĂ, FENOMEN ALARMANT

0
383

Amploarea violenței în familie devine alarmantă și la  Buzău. Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție al Județului Buzău, în primele nouă luni ale acestui an, au fost înregistrate, peste 2.400 de sesizări referitoare la fapte legate de violența domestică! Altfel spus, 8 persoane din județ au sunat, în fiecare zi, pentru a cere ajutorul, după ce au trecut prin clipe de groază alături de partenerii lor sau alți membri ai familiei. De asemenea, în aceeași perioadă, ca urmare a violenței domestice, au fost emise 175 de ordine de  protecție provizorii, dintre care 128 confirmate și 47 infirmate de către unitățile de parchet.

În acest context, Senatul a aprobat, în această săptămână, proiectul prin care se urmărește extinderea ordinului de protecție la 12 luni. Proiectul așteaptă acum votul din plenul Camerei Deputaților, for decizional în acest caz.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here