PREMIERUL MARCEL CIOLACU, ÎN VIZITĂ LA KIEV

0
301

Premierul Marcel Ciolacu va participa astăzi la prima ședință comună a Guvernelor României și Ucrainei, găzduită la Kiev. Șeful Executivului va avea întrevederi cu președintele Ucrainei, Volodîmîr Zelenski, cu prim-ministrul ucrainean, Denys Shmyhal și cu președintele Radei Supreme, Ruslan Stefanchuk.

Vizita la Kiev are doua obiective clare: promovarea drepturilor românilor din Ucraina și semnarea unor acorduri bilaterale importante” a declarat primul ministru înaintea vizitei de astăzi.

În contextul vizitei la Kiev, şeful Executivului de la Bucureşti va depune o coroană de flori la Zidul Apărătorilor Căzuţi ai Ucrainei şi va participa la dejunul de lucru oferit în onoarea delegaţiei române de premierul Denys Shmyhal.

Din delegația României mai fac parte vicepremierul Marian Neașcu, ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, ministrul energiei, Sebastian Burduja, ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Florin Barbu, ministrul sănătății, Alexandru Rafila, ministrul economiei, antreprenoriatului și turismului, Ștefan-Radu Oprea și secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Dr. Raed Arafat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here