Premierul Marcel Ciolacu a promovat imaginea județului natal într-un mod inedit, la un eveniment monden la care a luat parte. El a fost prezent la ziua lui Codin Maticiuc, ce a coincis și cu lansarea trailerului oficial al celui mai nou film în care joacă actorul, Miami Bici 2. Marcel Ciolacu nu doar că a acceptat invitația de a participa la ziua de naștere a lui Codin Maticiuc, ci a și renunțat la cămașa albă pe care o poartă mereu.
Premierul României a optat pentru tricou cu un mesaj inedit, care a atras atenția tuturor celor prezenți. Acesta era menit să promoveze, atât noul film al sărbătoritului, ”Miami Bici 2”, cât și județul în care s-a născut, Buzău. Astfel, pe tricoul liderului PSD scria ”Make Buzău great again”, tradus în limba română ”Să facem Buzăul minunat din nou”, ceea ce înseamnă că acesta nu ezită să își exprime public mândria față de locul nașterii și dorința de a îl transforma în locul care era cândva.