ÎNVINȘI DIN NOU DE U.T.A. ARAD

0
321

Gloria Buzău n-a reușit s-o învingă pe UTA Arad, echipă împotriva căreia a pierdut, sezonul trecut, atât barajul de promovare, cât și meciul de cupă. Arădenii au plecat de la Buzău cu toate cele trei puncte, după ce au reușit să întoarcă scorul.

Gloria a început bine partida și a deschis scorul în minutul 32, prin Vali Dumitrache, servit excelent de Adi Chică Roșă. Tânărul format chiar la LPS Buzău l-a executat elegant pe portarul arădenilor, cu o scăriță. Înainte, buzoienii mai rataseră o ocazie uriașă, prin Pervan, jucător care a mai trecut o dată, pe lângă gol, până la pauză.

La reluare, formația din Crâng a continuat să fie echipa mai insistentă în atac, însă scenariul s-a dat peste cap în minutul 57, atunci când șutul expediat de la peste 25 de metri de Marcelo l-a găsit spectator pe portarul Gloriei. Treptat, UTA a început să controleze ostilitățile și a mai reușit să înscrie o dată.

Golul doi a venit tot pe o neatenție a portarului Gloriei. Fabry a șutat de la distanță, mingea i-a sărit în piept portarului, iar Vucenovic a reluat în plasă. Până la final, buzoienii nu și-au mai creat ocazii mari, pe fondul unui joc lipsit de idei, ba chiar precipitat pe alocuri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here