LOVITĂ DE O AUTOUTILITARĂ PE TRECEREA DE PIETONI

0
410
Foto cu caracter ilustrativ

Accident șocant, ieri după-amiază, în localitatea buzoiană Smeeni. O tânără de 21 de ani, care traversa strada regulamentar, pe trecerea de pietoni, a fost spulberată de o autoutilitară. Femeia care avea și un copil mic în brațe, a fost aruncată în urma impactului la câțiva metri de zebră.

Potrivit polițiștilor, autoutilitara era condusă de un șofer în vârstă de 65 de ani, originar din Pătârlagele. O ambulanță a preluat-o pe tânără și a transportat-o la spital. Reprezentanții unității medicale spun că tânăra este rănită ușor, conștientă și cooperantă. Din fericire, micuțul a scăpat teafăr.

Polițiștii buzoieni au întocmit un dosar penal pe numele șoferului și continuă cercetările.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here